Simona Halep nu-și mai propune locul 1 WTA. Ce noi obiective și-a stabilit sportiva noastră

Simona Halep nu-și mai propune locul 1 WTA. Ce noi obiective și-a stabilit sportiva noastră
Simona Halep nu-și mai propune locul 1 WTA. Ce noi obiective și-a stabilit sportiva noastră
Publicat: 24/03/2021, 15:41

Simona Halep nu-și mai propune să ajungă pe locul 1 WTA, stabilindu-și două noi obiective: câștigarea a încă unui turneu de Grand Slam și o medalie olimpică.

Simona Halep are în plan să ajungă în formă maximă în perioada 24 iulie – 1 august, atunci când are loc turneul olimpic de tenis. În aceste condiții, sportiva noastră nu mai ia în calcul să participe la multe turnee, așa cum se întâmpla în sezoanele trecute.

Pentru mine, obiectivul este un Grand Slam, dacă este posibil să câştig unul din nou. Şi Jocurile Olimpice din acest an, pentru că îmi doresc foarte mult pentru cariera mea să am o medalie. Aşa că acum sunt interesată de turnee mai mult decât de clasament. Cred că am făcut o treabă bună pentru că am rămas foarte concentrată pe ceea ce trebuie să fac. De asemenea, am fost foarte profesionistă cu corpul meu. Am avut grijă de fiecare dată când am avut o mică problemă, aşa că, slavă Domnului, nu am avut accidentări grave. Bineînţeles, am avut nişte accidentări pentru că este normal jucând în fiecare săptămână un turneu. Dar am avut grijă foarte bine de toate. De aceea simt că am avut consistenţă”, a declarat Simona Halep, la Miami, unde participă la un turneu.

Ce obiective are Simona Halep. Cum s-a autocaracterizat sportiva noastră

Simona Halep și-a făcut, totodată, o autocaracterizare, dezvăluind, de asemenea, cum vede tenisul pe timp de pandemie. Înțelege, însă, că este foarte important ca regulile să fie respectate.

Jocul meu se bazează pe a simţi mingea tot timpul, fără a greşi prea mult. Deci, probabil, pentru mine este mai uşor să am în fiecare săptămână un nivel bun de tenis. Nu pot spune că la unele turnee am jucat foarte prost. Tot timpul am jucat un tenis bun şi de aceea am avut încredere că în fiecare an pot avea aceleaşi rezultate sau chiar mai bune. Consistenţa, cred eu, rămâne în stilul meu de joc şi de aceea am putut rămâne atât de concentrată asupra a ceea ce trebuie să fac. Suntem încă în bule şi este obositor să stăm în bule în fiecare săptămână. Dar trebuie să respectăm regulile. Mă simt mai relaxată după vaccin, e mai confortabil să călătoresc acum”, a conchis a treia jucătoare de tenis a lumii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
×